O afacere de care puțini români știu: lucrezi direct cu statul, el te plătește. Nu ai nevoie de pile, poți munci de acasă, nici nu e nevoie să te vadă la față

de: Mădălina Bahrim
28 06. 2022

În această perioadă marcată de scumpiri și de o rată agresivă a inflației, românii caută soluții pentru a-și proteja banii de devalorizare.

Opțiunile sunt diverse, în sensul în care oamenii au la dispoziție diverse soluții la care pot apela, pentru a-și investi banii. Vorbim, de exemplu, despre intrarea pe bursă sau despre deschiderea unei afaceri, însă mai există o variantă, la care pot apela cei fără experiență în investiții, extrem de facilă și cu randamente destul de bune.

Afacerea despre care puțini români știu. N-ai nevoie de experiență

Este vorba despre investițiile în titluri de stat. Chiar dacă n-ai cunoștințe despre acest domeniu, procedura e extrem de simplă și-n plus, fiind implicat statul, ai toate garanțiile aferente de partea ta.

Acum este ocazia ideală să începi să investești, deoarece Ministerul Finanţelor a listat luni patru noi emisiuni de titluri de stat Fidelis.

„Programul Fidelis se menţine în preferinţele investitorilor persoane fizice care au în continuare încredere în instrumentele de economisire oferite prin programele de titluri de stat ale Ministerului Finanţelor lansate prin intermediul partenerilor noştri. Apetitul persoanelor fizice, mai ales în contextul general macroeconomic dar şi geopolitic asigură atât constanţa calendarului de emisiuni, dar şi atragerea de resurse importante de pe piaţa internă pentru finanţarea statului român. Mulţumim investitorilor şi partenerilor noştri pentru implicarea în diversificarea portofoliilor de economii şi investiţii”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Este adevărat faptul că randamentele nu acoperă rata anuală a inflației, dar tot e mai bine decât să ții banii la saltea.

Vorbim despre titluri de stat în lei cu maturităţi de un an (dobândă anuală 7,2%), respectiv trei ani (7,8%) şi două emisiuni în euro, cu scadenţa în 2023 (dobândă anuală 1,4%) şi 2024 (2,3%).

Toate cele patru emisiuni de titluri de stat sunt tranzacţionate sub simbolurile bursiere R2306A, R2506A, R2306AE, R2406AE.

Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori București susține că BVB a demonstrat în mod repetat că este un canal eficient de finanţare, că are capacitatea să contribuie la dezvoltarea economică a României şi susţine statul român în utilizarea mecanismelor bursiere pentru a accesa pe deplin oportunităţile oferite de piaţa de capital.

„Pentru investitorii români, emisiunile periodice Fidelis au consacrat deja aceste titluri drept un reper în ceea ce priveşte diversificarea, fiind un instrument de economisire atât pentru disponibilităţile în lei, cât şi pentru cele în euro. Pentru mulţi români, investiţia în titlurile de stat Fidelis poate reprezenta un prim pas în lumea investiţiilor, mai ales într-o perioadă cu inflaţie în creştere”, a completat acesta.